roze

  • riviera collage 1 1 2

    RIVIERA ROZE

    Aromele sale proaspete şi puternice îi conferă o ţinută estivală, creionată în tuşe generoase de zmeură, căpşune, piersici coapte, pomelo şi grapefruit, cu nişte senzaţii lejer florale. Gustul cărnos, lejer şi prietenos are o energie aparte, datorită modului în care senzaţiile dulci, de piersici, zmeură şi mere roşii coapte sunt echilibrate de aciditatea citrică, ajutată de nişte impresii tonice. Un roze de vară, uşor de băut şi de înţeles, cu un postgust proaspăt, parfumat şi dulceag, cu uşoare senzaţii mineral condimentate.

  • sur mer roze 1 1 1

    SUR MER ROZE

    Roze este o stare de spirit, iar Sur Mer este probabil unul dintre cele mai bune exemple în această direcție. Are toate atuurile pentru a oferi o experiență “estivală” memorabilă: o culoare roze delicată și strălucitoare, de foaie de ceapă, arome pronunțate, joviale, expansive și un gust elegant, suculent și bine echilibrat. Completează tonurile de căpșune coapte cu impresii dulci și exotice de portocale și mere roșii. Gustul proaspăt pleacă cu niște senzații coapte și dulci, pe care le echilibrează perfect cu ajutorul acidității precise și mineralității sărate. Postgustul proaspăt vibrează într-un ritm fructat, cu o componentă tonică revigorantă.

  • nud roze 1 1 1

    NUD ROZE

    Culoarea sa roze-piersică, strălucitoare, anunţă şi pregăteşte simţurile pentru avalanşa aromatică pe care o livrează cu o intensitate impresionantă. Etalează arome “colorate” de zmeură şi căpşune, însoţite de tente parfumate de mandarine şi coajă de portocală, cu impresii secundare de petale de trandafir, iasomie şi condimente exotice, dulci. Gustul este proaspăt şi suculent, cu o complexitate impresionantă, o textură satinată şi o structură fructata, susţinută de o aciditate precisă şi crocantă şi o mineralitate sărată. În postgsut, vinul pune accent pe tonurile fructate de fructe roşii, completându-le cu tonuri vegetal, tonice

Meniu